Love Party Night – Bucuresti & Craiova

Atențiune, atențiune! Craioveni și bucureșteni, deopotrivă, dacă dragostea de muzică și iubirea vă unește, atunci nu trebuie să ratați „Love Party Night” – eveniment ce va avea loc pe 8 februarie la București și pe 14 februarie la Craiova.

UPDATE: Ambele evenimente au fost amânate, iar data la care se vor ține urmează să fie anunțată de organizatori.

Organizat de Wagaboo Production, „Love Party Night” se află la prima ediție. Evenimentul debutează în două dintre cele mai reprezentative orașe ale României: București și Craiova, orașe de care întreaga mea existență este legată, Capitala Olteniei fiind locul în care am crescut. 🙂

Astfel, pe 8 februarie, bucureștenii sunt așteptați la Sala Polivalentă din Capitală, începând cu ora 21 la un concert care reunește nume mari ale industriei muzicale românești, într-un spectacol preconizat să dureze până la 3:00 dimineața. Alex Velea, Sore, Cabron, Ami, Grasu XXL, Anna Lesko, Puya, Ruby, Don Baxter, Antonia, Adrian Tutu, Jazzy Jo, Pacha Man, Brighi, Radio Killer, Nicole Cherry, Boier Bibescu, Giulia, Doddy și mulți alții vor lua cu asalt scena pentru a interpreta cele mai cunoscute hituri.

Love Party Night

De Valentine’s Day, petrecerea se mută la Craiova, tot la Sala Polivalentă, tot de la ora 21:00 la 3:00 dimineață, însă cu un line-up ușor schimbat. Pe lângă artiștii care vor urca pe scena din București, la Craiova se alătură Smiley.

Accesul la evenimente se va face pe bază de bilete. Prețul unui bilet la concetul din București este de 100 de lei sau 150 de lei la zona Golden Arena. Pentru Love Party Night, craiovenii vor trebui să scoată 70 de lei din buzunar pentru a lua parte la unul dintre puținele evenimente din țară care reunesc atâția artiști în vogă la ora actuală, pe aceeași scenă.

Cititori Music Pass, ne vedem la București sau la Craiova? 😀

Articol semnat de Diana Ciobotea