Smiley prezintă Dead Man Walking

Smiley prezintă Dead Man Walking, primul single de pe cel de-al treilea album al său.

Smiley Dead Man Walking

În urmă cu aproape o lună, m-am numărat printre norocoșii care au ascultat în premieră piesele de pe cel de-al treilea album Smiley. Artistul, împreună cu echipa HaHaHa Production, ne-au primit în studiourile vesele, unde am ascultat cele mai noi creații muzicale marca Smiley. Alex Velea, Cellblock și Randi au fost și ei prezenți. Am stat de vorbă despre album, despre piese, despre studio. Smiley ne-a fascinat cu informațiile despre industria muzicală, dar și cu răspunsul la întrebare: „O să faci muzică toată viața?”. El a răspuns: „De cântat, o să cânt până când mă țin puterile să mai urc pe scenă, dar de produs muzică, până în ultima zi a vieții mele.”.😀 Așa să faci, man!😉

Ce pot să vă spun e că sună demențial! E ceva diferit de primele două albume, „În lipsa mea” și „Plec pe Marte”, dar în același timp, păstrează nota cu care ne-a obișnuit Smiley. Sunt și piese romantice, multe în limba română, sunt și piese vesele, dinamice, care clar nu te vor lăsa să stai jos.

Dead Man Walking este primul single de pe cel de-al treilea album Smiley. Pentru că iubirea îl inspiră mereu, artistul cântă și în această nouă piesă despre dragostea adevărată care nu dispare în lupta cu suferința; se agită, se târăște și se face tăndări pentru a se recompune.

Dead Man Walking este despre agonia pe care o trăiește cel părăsit. Piesa vorbește despre acea perioadă care mai devreme sau mai târziu apare în viața fiecăruia, o perioadă în care ești măcinat de temeri și incertitudine: te vrea sau nu te vrea? Te iubește sau nu te mai iubește? E exact starea aia la granița dintre viață și moarte. Respiri, dar te simți mort pe interior, ești ca un zombie, spune artistul.

Music Pass TIP: Eu vă spun că va HIT!😀 De altfel, imediat după ce am terminat audiția pieselor, Smiley ne-a întrebat pe fiecare dintre cei 8 fani prezenți, care este piesa noastră preferată. Eu am spus chiar de atunci că îmi place la nebunie Dead Man Walking si ca are un sound care va prinde cu siguranță și care o va aduce pe locurile fruntașe în toate topurile muzicale. Puteți vedea remarca mea, dar și asculta fragmente din viitoarele piese de pe album, în clipul de mai jos.

A fost o adevărată onoare pentru mine să pot asculta ÎN PREMIERĂ piesele de pe noul album Smiley! Pentru asta mulțumesc Smiley, mulțumesc gașcă veselă!😀

Acum vreau să aud și părerea voastră: DEAD MAN WALKING hit or HIT? :))