La Multi Ani, Smiley!

Știu, e încă 26 iulie, iar ziua lui Smiley e pe 27 (mai e oră din ziua asta). Pentru că mâine nu voi avea acces la Internet (lucrări la rețea), dar mai ales pentru că vreau să fiu prima care îi urează „La Mulți Ani!”, am ales să îi dedic un articol anticipat.

Trecând peste scurta (dar necesara) introducere, pe Diana’s Music & Culture Blog îl celebrăm pe unul dintre artiștii cei mai de succes, un artist complet: Smiley. 😀

Pe 27 iulie 1983, venea pe lume, în Pitești, Andrei Tiberiu Maria, cel care urma la finalul liceului „să devină” Smiley. Cariera sa muzicală oficială a început în timpul liceului, când alături de bunii săi prieteni Randi și Robert forma trupa Millenium 3. Împreună au scos un album. Spre finalul liceului, traseul său artistic a luat o altă turnură. În trupa SIMPLU rămăsese un loc liber, în urma accidentării la coloană suferite de Bebico și cum membrii trupei se gândeau că le-ar trebui o voce, l-au cooptat pe Smiley, care a dat proba chiar pe holul casei de discuri Roton.

Cum fiecare părinte își dorește pentru copilul său tot ce e mai bun, așa și mama artistului își făcea griji pentru acesta în privința facultății, fapt pentru care ezita un pic în a-l lăsa să se apuce foarte serios de muzică. Smiley a făcut față cu brio și mai mult decât atât, a avut fler pentru că, iată-l, la aproape 10 ani de atunci, este unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști români. Pentru el nu a contat doar norocul, ci și munca depusă, ambiția, determinarea și concentrarea forțelor pentru îndeplinirea visurilor.

După ce a lansat hit după hit alături de băieții din trupa SIMPLU, în anul 2008 Smiley și-a mai îndeplinit un vis: albumul solo. De atunci a lansat nu mai puțin de două albume premiate pentru vânzările record („În lipsa mea” și „Plec pe Marte”), șapte videoclipuri de care te saturi cu greu să le privești datorită poveștilor interesante pe care le expun și numeroase hit-uri care răsună la toate posturile de radio produse la HaHaHa Production, casa de producție a artistului. Cu toate acestea, nu și-a neglijat nicio clipă colegii din trupa Simplu și nici prietenii de o viață.

La împlinirea frumoasei vârste de 28 de ani, vreau să-i urez tradiționalul „La Mulți Ani!”, dar mai ales sănătate și putere de muncă pentru toate proiectele în care este implicat + o tonă de inspirație, de ajuns cât să ne încânte cel puțin încă 50 de ani de acum încolo!

May the beats be with you, Smiley! :))

Sursa foto: smileyonline.ro

Credit foto: Cosmin Bumbut

Anunțuri