Videoclip Smiley-„Dream Girl”

Smiley a lansat clip nou!😀

Cea de-a treia piesă de pe albumul „Plec pe Marte”, care beneficiază de videoclip, este  „Dream Girl”. Smiley a lansat acum câteva ore clipul în premieră pe urban.ro și pe smileyonline.ro.

„Dream Girl” a fost filmat în urmă cu o săptămână în regia lui Barna Nemethi și Vlad Fenesan. Filmările au avut loc la Castel Film și înfățișează o poveste de dragoste neîmplinită, surpinzând toate efectele deziluziei și trăirile personajului principal interpretat de către Smiley, chiar și în scenele în care artistul ar fi trebuit să fie dublat cu un cascador.

“Nu am vrut să fiu dublat din mai multe motive: starea pe care o transmiți este dată de interpretarea personajului, iar dublura nu ar fi făcut decât să limiteze relaționarea mea cu personajul. Pe de altă parte, a fost o provocare pe care am acceptat-o cu plăcere! :)” , spune Smiley.

Produsă în studiourile HaHaHa Production, piesa „Dream Girl” are un sound aparte, este o baladă caldă, boemă și personală, ce atinge până și inimile celor mai puțin sensibili. Iar dacă vă întrebați cine este fata visurilor lui Smiley în clip, bineînțeles, aflați că ea se numește Tatiana Marinescu (top-model internațional).

„Dream Girl” este una dintre piesele mele preferate de pe cel de-al doilea album al lui Smiley. Sunt convinsă că va avea un succes fulminant și că va stârni reacții pozitive, așa cum a făcut și single-ul precedent „Love is for free”, care i-a adus lui Smiley aprecierea și peste hotare, piesa fiind licențiată prin intermediul Cat Music la Sony Music – una din primele case de discuri la nivel mondial.

Vă las cu videoclipul, dar și cu poze de la filmări. Cum vi se pare?🙂

Credit foto: allhollow.com/griffon.ro